România la mișto

(Gânduri miștoclaste)

[…]« Pe pri­mul loc e-njură­tu­ra 
Ea pen­tru toate e un leac 
Simţi cum îţi umple toată gura 
O moş­te­nim din veac în veac. 
Noi „facem“ şi „băgăm“ de-a val­ma 
Noi suduim neîn­ce­tat 
Iar la acest popor, sudal­ma 
E o reli­gie de stat. » […]

Unii spun că ‘miș­to’ ar veni de la nemțes­cul „Mit Hut und Stock” (cu pălă­rie și bas­ton). Deci chiar dră­guț. Ca adjec­tiv, pro­ba­bil că s-ar putea face legă­tu­ra între efec­tul pro­dus de o ase­me­nea înfățișare și sen­su­rile cuvân­tu­lui, care sunt ele­gant, fru­mos, bine, etc. Totuși DEX-ul consi­deră ter­me­nul ca venind din țigă­nes­cul ‘miš­to’, ceea ce nu înseamnă neapă­rat că sur­sa nemțească nu ar fi putut ins­pi­ra pe cea țigă­nească. Mărunțișu­ri însă, căci ‘miș­to’ e una iar ‘miș­toul’ e cu totul alt­ce­va. Nu e clar nici dacă miș­toul ca sub­stan­tiv va fi fost deri­vat din adjec­ti­vul de mai sus, și dacă da, cum anume. Fapt e că prin­tr-o piruetă sti­lis­tică, sub­stan­ti­vul miș­to (cu sen­sul unic de bășcă­lie) a dat sin­tag­ma ‘a face miș­to’ (recte a lua în bășcă­lie) care iute a năs­cut ver­bul ‘a miș­tocạ’ (eu miș­to­chez, tu miș­to­che­zi, etc). Aici devine inter­esant, pen­tru că  bășcă­lia ordi­nară, bătaia de joc (alt­fel spus : miș­toul, ca ter­men sin­te­tic oare­cum “modern”) arată cu dege­tul către sin­gu­rul even­tual jilț solid în care româ­nul s-ar putea ins­ta­la ca lider pla­ne­tar dura­bil și de necon­tes­tat, cum cel puțin se crede, sau s-ar crede.

Fapt e că din­tr-un – să zicem – neo­lo­gism oare­care, miș­toul a deve­nit cu tim­pul unul dintre stâl­pii lim­ba­ju­lui curent, ca expre­sie directă și ros­tită a unei stă­ri de spi­rit și ati­tu­di­ni omni­pre­zente. Asta desi­gur pe lângă cuvin­tele for­mate din­tr-un mini­mum de litere, care de alfel deseo­ri repre­zintă și fon­dul său lexi­cal. Româ­nul face miș­to de orice, de ori­cine, ori­cum, ori­când, ori­cât și oriunde. Cu excepția unor variații de moment și până la urmă neîn­sem­nate căci reflec­tând de multe ori anu­mite contexte spe­ci­fice, miș­toul româ­nu­lui a fost de la înce­put fun­da­men­tal demo­cra­tic. Cu desă­vârșire non dis­cri­mi­na­to­riu. Fără deo­se­bire de vreun fel : de sex, reli­gie, rasă, ori­gine, domi­ci­liu, stare socială, stare civilă, vârstă, nivel de stu­dii, mese­rie, apar­te­nență poli­tică, cor­po­lență, gus­tu­ri culi­nare, zonă geo­gra­fică, etc. E vor­ba aici despre bășcă­lia groasă, apli­cată neu­tru, liniar și conti­nuu, indi­ferent de context și situație : bucu­rie, tra­ge­die, sără­cie, bogăție, vic­to­rie, absență, pre­zență, per­icol, înfrân­gere, rușine, succes, pros­tie, mân­drie… Nime­ni, nimic și nicio­dată nu poate fi ferit prin vreo formă de imu­ni­tate, de la pro­pria per­soană, tre­când prin fami­lie și până la Ființa Supremă. Bat­jo­cu­ra, dim­preună cu decli­na­rea ei pro­fe­sio­nistă – bătă­lia de joc – e folo­sită ca pana­ceu uni­ver­sal, ubi et orbi, ade­sea de-a drep­tul instinctiv.

Aș stând lucru­rile, vine firesc mira­rea cum încă Româ­nia nu a pro­mo­vat un cam­pio­nat mon­dial de miș­to ca sport așa zis men­tal, pre­cum șahul, bridge-ul, cubul lui Rubik sau jocul de go, între­cere pe care cu această oca­zie și în mod evident autoh­to­nul ar și domi­na-o ani înde­lun­gați, ba s-ar putea chiar fluie­rând ?! Cum oare să nu fi apă­rut încă nici o iniția­tivă coe­rentă, finanțată și susți­nută consistent ? Fie și numai pen­tru a sparge hotă­rât ano­ni­ma­tul de care suferă și se plânge pe bună drep­tate țara. Și nu de ieri. Zău așa, să lăsăm șahul, în fond există de ani buni cam­pio­nate mon­diale de răb­dare în saună, de azvâr­lire a tele­fo­nu­lui mobil, de cărat nevas­ta în cârcă, de cal­cul men­tal, etc. Asta pen­tru a rămâne în cadrul pudo­rii. Ca însuși­ri tipice ale româ­nu­lui, miș­toul, ban­cu­rile și înjură­tu­rile ar putea ast­fel pro­pul­sa ime­diat națiu­nea pe noi și nebă­nuite culmi de progres și civi­li­zație în iera­rhia mon­dială. Fără dis­cuție că această iniția­tivă – prea înde­lung omisă – ar consti­tui în prea­la­bil și un impuls consi­de­ra­bil dat eco­no­miei națio­nale prin crea­rea de noi locu­ri de muncă în cadrul eta­pe­lor orășe­neș­ti, apoi regio­nale, apoi la cam­pio­na­tele județene de ama­to­ri care ar conduce către faza finală a cam­pio­na­tu­lui națio­nal pro­fe­sio­nist în urma căruia s-ar alege echi­pa de cori­fei însăr­ci­nată să repre­zinte țara la nivel internațional.

Așa că române, româ­no, tre­ziți-vă odată ! Veniți-vă în fire căci chiar nu-i de glumă ! Ce citiți aici e orice dar nu e la miș­to. Dați-vă sea­ma în fine că aici e vor­ba despre o șansă unică pe care nu aveți voie să o mai lăsați multă vreme să vă fugă printre degete.

[31 august 2018]