Bufonul sorții

(Gânduri politoclaste)

« Oh, I’m the fortune’s fool ! » (« Vai, sunt bufo­nul sorții !»)

Potri­vit nor­me­lor Uniu­nii Euro­pene, fie­care stat mem­bru asi­gură timp de șase luni și prin rotație preșe­dinția Consi­liu­lui uniu­nii. Obi­ceiul a fost intro­dus de fapt pe vre­mea Comu­nității eco­no­mice euro­pene (CEE), între timp având loc mai multe modi­fică­ri teh­nice. De la înce­put, regu­la a fost ca per­soa­na însăr­ci­nată în guver­nul momen­tu­lui cu por­to­fo­liul afa­ce­ri­lor externe și/sau al afa­ce­ri­lor euro­pene să exer­cite efec­tiv această funcție. Ulti­mele patru man­date au fost însă asi­gu­rate de către Pri­mul minis­tru al sta­tu­lui ales. Ordi­nea în care țările au fost îns­crise în această șta­fetă s-a fixat cu peste zece ani în urmă. În vir­tu­tea ei, începănd cu 1 ianua­rie 2019 Româ­nia va înde­pli­ni acest rol.

Concret, în situația în care ar conti­nua să ocupe această funcție la data res­pec­tivă, Pri­mul minis­tru român Vasi­li­ca-Vio­ri­ca Nica-Dăn­cilă (55 de ani, mem­bră a Par­ti­du­lui social-demo­crat român, fostă pro­fe­soară, fostă depu­tată euro­peană) îl va înlo­cui pe Can­ce­la­rul fede­ral aus­triac Sebas­tian Kurz (32 de ani, fost Preșe­dinte fede­ral al Par­ti­du­lui popu­lar aus­triac, fost Secre­tar de stat pen­tru inte­grare, fost Minis­tru fede­ral pen­tru afa­ce­rile euro­pene, inte­grare și afa­ce­rile externe) în chiar per­ioa­da când Uniu­nea euro­peană va fi supusă celei mai grele încercă­ri din scur­ta sa isto­rie : admi­nis­tra­rea conse­cințe­lor ime­diate ale ieși­rii Rega­tu­lui Unit din această uniune în ziua de vine­ri 29 mar­tie 2019. Eve­ni­men­tul a pri­mit denu­mi­rea fami­liară “Brexit”.

Subiec­tul de astă­zi nu este acest Wun­der­kind aus­triac. Totuși e impor­tant și pro­ba­bil nu e greșit să se pre­su­pună că nativ fiind al unei țări în care popu­lația în mod tra­dițio­nal nu se limi­tează la lim­ba pro­pie, pro­ve­nit din­tr-o fami­lie vie­neză de inte­lec­tua­li, lan­sân­du-se în stu­dii juri­dice (neter­mi­nate) și mai ales tre­buind să facă față rigo­ri­lor impuse de funcțiile ară­tate mai sus, Sebas­tian Kurz stă­pâ­nește mai mult decât lim­ba germană.

Deși a funcțio­nat timp de peste opt ani pe lângă Par­la­men­tul euro­pean de la Stras­bourg, unde două­ze­ci și patru de lim­bi ofi­ciale dife­rite se întâl­nesc zi de zi pe cori­doare, încă și astă­zi Vasi­li­ca-Vio­ri­ca Nica-Dăn­cilă dove­dește că se poate și să vor­beș­ti numai lim­ba română. Pe care arată per­ma­nent că nici măcar nu e nevoie să o stă­pâ­nească, cum de alt­fel nici cultu­ra gene­rală, contrar exce­lenței demons­trate în stă­pâ­ni­rea tăce­rii : cea în vorbă, pre­cum și cea în hotă­râ­ri și în acțiu­ni. În fapt, de aproape nouă luni de când a fost ins­ta­lată în pri­ma funcție (ex æquo) a unei repu­bli­ci semi-pre­zi­dențiale, ocu­pând-o in absen­tia, Vasi­li­ca-Vio­ri­ca Nica-Dăn­cilă a demons­trat negru pe alb un sin­gur lucru : că în anul 2018 un stat mem­bru al Uniu­nii euro­pene poate merge și așa. Prost, e drept, dar nu moare nime­ni. Cum ? Sim­plu. Două lucru­ri inter­de­pen­dente dau viață inexis­tenței sale la câr­ma guver­nu­lui român : pre­zența conti­nuă, de fac­to, în ceafă, a unui temut câr­ma­ci ocult și ter­ciul minții în care a fost răz­nită lumea.

Mai mult. Există toate șan­sele ca Vasi­li­ca-Vio­ri­ca Nica-Dăn­cilă să treacă senin și de marea încer­care ce va sosi la mij­lo­cul man­da­tu­lui său la preșe­dinția Consi­liu­lui uniu­nii tot așa cum trece prin rolul actual de Prim minis­tru. Cum ? La fel de sim­plu cum a funcțio­nat timp de peste opt ani pe lângă Par­la­men­tul euro­pean de la Stras­bourg. De data asta însă cu aju­tor supli­men­tar venit de la o carac­te­ris­tică fun­da­men­tală pe care o pre­zintă această enormă moară de vânt (apro­po, pen­tru așa ceva fran­ce­zul folo­sește vor­ba usine à gaz) care este Uniu­nea euro­peană și care e ilus­trată lim­pede în ima­gi­nea ofi­cială ală­tu­rată : însăși funcțio­na­rea ei.

• 

Săra­cul Romeo ! El măcar avea motive adevă­rate să deplângă ceea ce înghițea. Chiar că se putea consi­de­ra glu­ma crudă a sorții. Nu este însă nici­de­cum cazul mas­ca­ra­de­lor din subiec­tul de astă­zi, pen­tru care un măscă­ri­ci e bine­ve­nit căci le stă mânușă.

[3 sep­tem­brie 2018]