Ciclul “Joacele deșertăciunilor” conține trei texte. În ordine “Joaca de-a nașterea”, “Joaca de-a moartea” și “Joaca de-a învierea”. El se încheie cu un text-epilog ce poartă exact titlul ciclului.
“Vine Crăciunul !” strigă bucuroși copiii și de multe ori mai puțin bucuroși părinții. Pentru că aceștia știu prea bine ce fel de cheltuieli îi așteaptă. În realitate, pentru o coerență minimă s-ar cere ca părinții să-și învețe de mici copiii să strige “Vine Moș Crăciunul !”. Căci adevărat spun că deja din negura timpurilor Moș Crăciunul este practic protagonistul exclusiv al acestui moment.
Știm bine cu toții că Moș Crăciunul este o născocire folclorică prezentată ca un bătrân – vesel, gras, cu barbă mare albă, nas mare și roșu și obraji rumeni, încotoșmănat într-o manta roșie, cu mănuși roșii și bonetă roșie, lipit de praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, bătrân care în seara dinaintea sărbătorii zboară prin văzduh într-o sanie trasă de reni, se oprește în fiecare dintre casele sau imobilele de apartamente locuite de aproximativ un miliard de creștini, dar și în spitale, orfelinate, cazărmi, hoteluri, închisori, etc, se strecoară pe coș sau în funcție de sistemul de încălzire intră pe fereastră și depune pe nesimțite și nevăzute – la poalele unui brad împodobit cu becuri, lumânări și alte decorații – diverse obiecte cerute sau nu, dorite sau nu de ocupanții respectivei locuințe, camere, rezerve, celule, etc, și se achită de această sarcină cu regularitate militară în răstimpul a câteva ore depinzând de fusul orar al fiecărui loc, ceea ce, considerând numărul celor care beneficiază de serviciile lui, înseamnă că efectuează fiecare dintre descinderi – compusă din oprirea și parcarea atelajului, coborârea din sanie, identificarea obiectelor pentru destinatarul sau destinatarii respectiv(i), coborârea pe coș sau intrarea pe fereastră, depunerea obiectelor cu indicațiile necesare distribuirii lor, drumul înapoi la sanie, fără a mai socoti timpul irosit între două adrese – într-un interval necesar de ordinul 10-18 (adică al attosecundelor), toate fără a ne mai opri asupra faptului că volumul obiectelor încărcate impune ca în realitate sania să nu poată fi altceva decât un șir de vagoane sau de containere tras nu de câțiva reni, ci de un alt șir – de data asta de locomotive aeriene. Întrebările care nu se pun sunt cu ce se va fi ocupa Moș Crăciunul în restul celor 364/365 de zile ale unui an, cu ce se îndeletnicea când era mai tânăr, unde locuiește, care este originea resurselor lui bănești pentru a cumpăra asemenea cantitate faraonică de lucruri, care este originea familiei lui, cine sunt mama și tatăl lui, dacă are soție și copii și, în fine, care este prenumele lui. Un ultim aspect: pentru alte sute de milioane de creștini, din motive strict tehnice Moș Crăciunul procedează strict la fel, și cu aceeași regularitate, două săptămâni mai târziu.
În ambele cazuri, a doua zi dimineață, Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și ea sărbătorită în biserici și temple, doar că de un număr probabil infinit mai mic decât al celor care primiră lucruri în seara dinainte, dar chiar și această scăpare este iute rezolvată prin aceea că familiile creștine se strâng în jurul unor ospețe pantagruelice care în funcție de resurse și de tradiții pot dura până a doua zi. Reiese așadar că pentru strivitoarea majoritate a creștinilor, obiectul de origine al sărbătorii – care cum aminteam este prăznuirea Nașterii minunate a pruncului Iisus din Duhul Sfânt și Sfânta Fecioară Maria – practic nu face parte din preocupări nici în seara ajunului și nici în ziua Crăciunului.
Așa se face că în ziua de 25 decembrie a fiecărui an creștinii își închipuie că aniversează Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Nimeni nu ar putea însă condamna faptul că o dată pe an oamenii își oferă cadouri unul altuia, pentru că – chipurile – un asemenea obicei ar fi dăunător în vreun fel. Și totuși ceva rămâne fundamental strâmb în această schimbare. Eu cred că e Moș Crăciunul.
“O, deşertăciune a deşertăciunilor,
zice Ecleziastul,
o, deşertăciune a deşertăciunilor!
Totul este deşertăciune.”
(Ecleziastul 1,2)
[12 octombrie 2024]
2 răspunsuri
Deja identificarea sarbatorii stravechi a solstitutiului de iarna cu Nasterea Domnului, are ceva bizar – Pastele este mult mai natural, caci se stie precis in ce context a fost Mantuitorul „judecat” si crucificat.
Daca fara de Mos Craciun deci, ar fi mai crestina sarbatorirea, este foarte discutabil. Catolicii (sau protestantii?) l-au mutat pe Mos Craciun in San Nicolao, si pe Sfantul Nicolae de Craciun, cu cadouri ascunse. Cantece, Cresa – mai aduc aminte de Nasterea Domnului. Insa intentia Crestina este clar cumulata cu o traditie milenara, de loc pagana sau rau voitoare. Barbaria se gaseste doar in explozia craciunului de piata, prelungit peste o luna, asediind ochi, inimi si portofeluri cu sugestii de daruri de cele mai multe ori inutile.
E exact ce denunț și acuz.