Adevărul

(Gân­du­ri veritoclaste)

Numă­rul celor care cu vre­mea s-au ali­niat – sau chiar au îmbrățișat – o anu­mită linie socio-poli­tică ofi­cială a cres­cut simți­tor și constant până la a deve­ni domi­nant. Feno­me­nul nu are nici limite nici pre­fe­rințe geo­gra­fice – el este gene­ra­li­zat. Nu cred că se poate ana­li­za serios sur­sa sau sur­sele lui: mai mult ca sigur ele sunt mul­tiple, cu pon­de­ri dife­rite și cu par­ti­cu­la­rități diverse de la un loc la altul. Un lucru e însă cert și contează: el e ferm ins­ta­lat și acțio­nează stri­vi­tor zil­nic, Urbi et Orbi. El e regu­la­to­rul (de fapt nive­la­to­rul) și stră­je­rul uni­ver­sal ce păzește res­pec­ta­rea unui anu­mit cod nor­ma­tiv bine defi­nit care se întinde peste un câmp larg al vieții indi­vi­duale și sociale. Refe­ri­rile la dis­to­piile orwel­liană și hux­leiană au deve­nit de mult banale în acest sens.

Dar iată că așa cum se petrece de regulă, acțiu­nea pro­duce la rân­dul ei reacțiune. Mai abi­tir dacă e domi­nantă. Veche de când lumea, această situație pare să se îns­crie în prin­ci­piul coin­ci­den­tia oppo­si­to­rum – coin­ci­dența (sau uni­ta­tea) contra­rii­lor. Deși ca anver­gură și impact incom­pa­ra­bil mai redus față de acțiu­nea gene­ra­toare, feno­me­nul de reacțiune apare la supra­față ici și colo din ce în ce mai vizi­bil pre­cum clă­bu­cii supei puse pe foc, pen­tru ca să sfârșească dând în clo­cot. Asta ar însem­na ca pre­cum în 1933 în Ger­ma­nia și în 1989 în Euro­pa de Est, în dife­rite locu­ri din lume supa dată în clo­cot să ia pute­rea, pur­tată de forța mereu cres­cândă a nemulțu­mi­rii, frus­tră­rii și apăsă­rii cu care omul liber nu se poate împă­ca din prin­ci­piu, mai repede sau mai târziu.

La ce se ajunge ast­fel? Toate șan­sele (de fapt ris­cu­rile) sunt să se ajungă la ceva întru totul asemănă­tor vechii ordi­ni, numai că situat la cea­laltă extremă a exa­geră­rii. Sau poate nici măcar. În cele mai diverse colțu­ri ale lumii supele clo­co­tesc de la o vreme din ce în ce mai tare, la inten­sități dife­rite. ¹ Deo­cam­dată nicăie­ri situația nu pare să se fi răs­tur­nat într-atât de com­plet și sta­bil încât această schim­bare să poată fi com­pa­rată per­ti­nent cu cea refe­rită mai sus. Pen­tru moment rămâne totuși inter­esant de obser­vat că reacțiile feno­me­nu­lui ofi­cial – aflat încă la putere sau deja intrat în opo­ziție – la aceste reacțiu­ni sunt sis­te­ma­tic agre­sive, nor­ma­tive, puni­tive și mai ales asemănă­toare. Rămâne de văzut cum s-ar pre­zen­ta societățile odată ast­fel răsturnate.

*

Și atun­ci unde oare se află până la urmă adevă­rul? Îmi vine să zic nicăie­ri, ca adevăr gene­ral, căci așa ceva nu poate exis­ta în ase­me­nea pri­vințe într-o lume (atât de) pes­triță, cum din prin­ci­piu nu poate exis­ta în ea abso­lut nimic oto­va și general.

²

[21 ianua­rie 2024]

1. Bra­zi­lia, Cehia, Aus­tria, Sta­tele Unite, Unga­ria, Franța, Argen­ti­na, Olan­da, Iran, Marea Bri­ta­nie, Polo­nia, Vene­zue­la, Sue­dia, Ita­lia, Rusia, Slovenia.
2. Nu e întâm­plă­tor fap­tul că acest text vine ca pre­lun­gire a celui publi­cat cu zece săptă­mâ­ni în urmă și inti­tu­lat “Delic­tul de opinie”.