Despre grade

Omul, între toate pro­du­sele natu­rii, este cel care s-a tre­zit înzes­trat cu o seamă de facultăți și de carac­te­ris­ti­ci pro­prii unice, aflate din­co­lo de inte­li­gență.¹ Deja mare lucru. În plus, gân­di­rea sub­tilă posedă un atri­but des întâl­nit care se trage din înțe­le­gere și inter­esează aici în mod deo­se­bit: subînțe­le­ge­rea. Ea are cin­ci grade. Pe sca­ra nume­re­lor între­gi, aceste grade se înșiră astfel:

Gra­dul -2

Se mani­festă atun­ci când o per­soană crede că a intuit corect la o altă per­soană un gând, un gest sau o intenție vii­toare și de fapt se înșeală, anti­ci­pân­du-le și even­tual acțio­nând greșit, cu conse­cințe – de la caz la caz – inexis­tente, neîn­sem­nate, amu­zante, gro­teș­ti, dra­ma­tice sau dezastruoase.

Gra­dul -1

Impac­tul său se întâl­nește uneo­ri și la ani­ma­lele domes­tice. În vir­tu­tea obiș­nuinței, ele urmă­resc și inter­pre­tează auto­mat anu­mite ges­tu­ri ale stă­pâ­nu­lui neș­tiind dacă aces­tea se vor desfășu­ra de la înce­put și până la capăt în ordi­nea de mult cunos­cută. Căci într-adevăr, omul poate în orice moment să-și schimbe un mers, o acțiune sau o intenție, fără să se gân­dească sau să ia sea­ma la așteptă­rile dobi­to­cu­lui. Aido­ma la ace­la care se pripește.

Gra­dul 0 (zero)

Se întâl­nește la oame­ni și pro­ba­bil este cel mai frecvent. Se întâm­plă când într-un schimb oare­care – scris sau oral – cine­va folo­sește o figură de stil pe care alt­ci­ne­va nu o înțe­lege, ci ia lucru­rile la modul pro­priu. Auzind sau citind «Așa că dragă, întrând în casă după o ase­me­nea pacoste, m-am dat cu capul de toți per­eții», cine­va care funcțio­nează la gra­dul zero poate che­ma ambu­lanța. Iar alt­ci­ne­va care aude sau citește «Șeful? Un bar­bar: taie și spân­zură în depar­ta­men­tul lui.» poate suna la poliție.

Gra­dul +1

Se întâl­nește de ase­me­nea la oame­ni și se mani­festă prin ceea ce se numește expri­ma­rea meta­fo­rică sau la figu­rat. Se consi­deră ca fiind o formă mai înaltă de for­mu­lare a unei idei. El poate însă fi gre­vat de pră­pas­tia dintre capa­ci­tate și intenție sau scop. Alt­fel spus, dacă auto­rul for­mulă­rii nu alege bine cei doi ter­me­ni – cel pro­priu și cel figu­rat. Este ceea ce în înțe­lep­ciu­nea popu­lară s-ar putea expli­ca prin “Bați calul ca să pri­ceapă scroafa”.

Gra­dul +2

Este for­ma cea mai rafi­nată de expri­mare prin subînțe­le­gere, în care aceș­ti doi ter­me­ni sunt per­fect potri­viți. Înțe­lep­ciu­nea popu­lară îl rezumă prin vor­ba “Bați calul ca să pri­ceapă iapa”. Din păcate el este de multe ori greșit înțeles sau, încă mai des, neînțeles. Dacă de exem­plu cine­va se face că plouă nu înseamnă așa­dar că el se uită pe fereas­tră ca să vadă dacă curge sau nu apă din cer, ci că în mod sub­til și pen­tru diverse motive, el mimează sau eschi­vează o anu­mită reacție care s-ar cuve­ni în acel moment. 

*

Gra­dul +3 pro­priu zis nu există, cel puțin la popu­lația teres­tră. Se poate even­tual întâm­pla atun­ci când cine­va declară – de pildă – că va face o călă­to­rie la Polul Nord pen­tru a stu­dia pal­mie­rii, prin asta vrând de fapt să se subînțe­leagă că îl doare bur­ta pen­tru că a mân­cat prea multe sar­male. Ar fi vor­ba mai degrabă despre mani­festă­rile unor deran­ja­mente min­tale nesem­ni­fi­ca­tive în sen­sul aces­tui arti­col. Cores­pon­den­tul în înțe­lep­ciu­nea popu­lară ar fi “Bați calul ca să ți se mărească leafa”.

[22 ianua­rie 2024]

1. La întâm­plare: pri­pea­la, auto­de­ri­ziu­nea, lăco­mia, neas­tâmpă­rul, cre­dința, cinis­mul, simțul cri­tic, ura, curio­zi­ta­tea, ambiția, ins­pi­rația, umo­rul, cle­ve­tea­la, empa­tia, etc.