Noua limba romana

(GÂN­DU­RI LIMBOCLASTE)

Când­va, pe când era mic-mic de tot și nici măcar nu deprin­sese alfa­be­tul, pe fecio­rul meu l-a învățat buni­ca lui să spună pe de rost fai­moa­sa poe­zie “Ser­gen­tul” de Vasile Alecsandri.

La vârs­ta aceea, când omu­leții sunt – vor­ba lui Ion Bar­bu: «uzi, pel­ti­ci» ¹, al meu tre­cea în picioare pe sub masă. Și totuși în bise­rică, acasă sau oriunde, lumea îl ascul­ta înțe­pe­nită cum into­na straș­nic, fără șovăială

…”Opin­ca-i era spartă, căciu­la des­fun­dată,
Dar frun­tea lui de raze părea înco­ro­nată.
Calică-i era hai­na, dar stră­lu­ceau pe ea
Și cru­cea Sfân­tul Gheor­ghe și-a Româ­niei Stea”…

*

Și el, și noi toți, eram mult mai proș­ti pe-atun­ci… ².

*

Căci iată, între timp ni s-a fost dat cel mai bun duș­man al omu­lui: Inter­ne­tul, care nu iartă lim­ba. Un exem­plu viu ? Ime­diat: foarte tână­ra ita­liană Anna­bel­la Chi­ciot­to, care în cadrul lecții­lor ei par­ti­cu­lare de limbă română, găsind pe Inter­net și plă­cîn­du-i atât de mult toc­mai această vene­ra­bilă poe­zie pașop­tistă, cu nevi­novăția vârs­tei s-a gân­dit să o facă cunos­cută și alto­ra. Să o ascultăm așa­dar și să prețuim cum se cuvine.

[14 ianua­rie 2020]

1. În poe­zia “După melci”. 
2. Idem.