Încerc să răspund pe măsura comentariului.

Ca și în pilda sutașului, care va urma în II/II, ca și la Iov și la Avraam, toți aceștia NU sînt niște oarecari. Sfînta Scriptură e plină de astfel de exemple de oameni care NU sînt chiar oameni, ci mai mult decît atît. Ei sînt oameni numai cît să fie exemple de făpturi așa-zis „normale”, deci nu îngeri, nu făpturi cu înzestrări dincolo de fire, pentru că altfel n-ar mai putea fi exemple. N-ar fi „credibili”. Singur Hristos e dincolo de fire, e singurul exemplu de persoană teandrică (theos + andros). Cei patru aleși aici sînt pentru mine exemple extreme. Cananeianca nu se cere privită prin prisma reproșabilității sau ireproșabilității ei față de de animale, oameni sau orice. Povestea (vieții) ei nu ne este cunoscută. Nu știm dacă are păcate și dacă da, de care. (Oricine are.) Aici e doar mamă crunt suferindă. Ca să spună ce spune față de răspunsuri de o asemenea duritate ale Mîntuitorului (ea care știe că El e Dumnezeu Însuși, dovadă că Îi spune „Doamne”, cum și El știe cu „cine are de-a face”, căci altfel n-ar împinge-o pînă unde o face), e că se împletesc la ea niște virtuți la care nu ne duce mintea. O alta, „normală”, ar fi abandonat dezarmată, pradă deznădejdii, și poate și-ar fi zis „Păi dacă nici lui Dumnezeu nu I se face milă de suferința mea…”. Ori în ACEST context ea mai găsește resurse pentru a da Dumnezeului ei această replică. Pune-te în locul ei.

De unde se trage concluzia că femeia este cea care-și vindecă fiica ? Din chiar vorbele lui Hristos: «O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti.» Vei vedea, ca și în cazul sutașului, Hristos – care de regulă e scump la vorbă și mai ales la aprecieri – nu se poate împiedica să exclame admirativ. Sînt exemple destule în Biblie unde în mod explicit și nemijlocit, Hristos înfăptuiește El Însuși singur minuni: vindecarea leprosului (Matei 8:1-4), învierea fiicei lui Iair (Matei 9:18-26), vindecare demonizaților (Matei 8:28-34), învierea lui Lazăr (Ioan 11:1-46 ), vindecarea bolnavului (Ioan 5:2-11), etc. Din cîte știu, în Noul Testament există numai două singure și unice exemple cînd Hristos, brusc, spontan, pe loc, printr-o singură vorbă, înzestrează un om cu puterea de a face o minune: cananeianca și sutașul. De aia îi numesc uriași.

Desigur că nu uit puterea rugăciunii, dar n-am înțeles partea cu „Nu uita ca persoane care AU margini de iubire”.

Intrebare : de unde se poate concluziona că “ea face asta printr-o înțelepciune încă și mai cutremurătoare, plină de o și mai neînchipuită smerenie. În vorbele ei, curajul și smerenia se întrepătrund tainic și minunat”
Ori, răspunsul ei, după mine, nu are nevoie la bază de intelepciune și smerenie intru-cât ea nu are nimic a-și reproșa, ba dimpotrivă, căci este un om demn care face o faptă bună neuitând de câini.
Dacă n-ar fi hrănit câinii atunci ar fi avut nevoie de înțelepciune și smerenie, implorând iertare Domnului.

Atunci, răspunzând, Iisus îi zice: «O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti.»”

“Și ca semn neîntrecut, dăruiește acestei mame tăria de a-și vindeca singură copila, slobozind-o.

“Şi se tămăduiește fiica ei deîndată.”

Așadar iată că ea, acea uriașă femeie simplă, numai mulțumită puterii sale fără margini de iubire și de credință întru Hristos, este cea care vindecă fata, iar nu nemijlocit Hristos Însuși.”

Întrebare:
De unde se poate trage concluzia că este femeia care o vindeca pe fiica ei și nu chiar Isus?
Doar pt că scri “ Așadar “
Nu uita ca persoane care AU margini de iubire și credință in Hristos, își pot îndrepta gândul și rugămintea către el la momente grele, ca o ultimă speranță