(Gânduri politoclaste)
« I want to discuss about the romanian future, not this kind of bullshit, sorry, corruption. »
(« Vreau să discut despre viitorul românesc, nu genul ăsta de căcat, scuzați, corupție »)
Liviu Nicolae Dragnea (1962 -)
La alegerile legislative care au avut loc în decembrie 2016, mai mult de 8 români din 10 îndrituiți fie s-au întors cu spatele, fie nu au votat pentru primul partid al țării1 care, prin alianțe, na că a pus de jumătate din sufragii. Începând de atunci, mânăriile primului om din partid s-au ținut lanț și s-au abătut otova asupra întregii țări. Toată înțelegerea se cuvine pentru cei care le înfierează pe drept. Astfel stând lucrurile, ar fi însă folositor și înțelept ca să fie privite ele dintr-un unghi cât se poate mai larg, fie și doar pentru că așa s-ar face loc unei anumite ușurări, care nu e chiar de aruncat.
Spre a înțelege mai ușor acestea, iată spre pildă un sătean, cu gospodăria, femeia și nevoile lui. Bani puțini, trudă mare, copii plecați de mult, care unde. Înoadă și ei zilele cum pot : mai ciupesc la stânga, mai închid ochii la dreapta, mai o lasă pe la iarnă, că nu frige… Altfel se bucură amândoi de sănătate și voie bună. Atâta că se pomenesc deodată cu o molimă în ogradă care le doboară aproape tot păsăretul. Până să ferească celelalte animale, uite că pierd și un porc, și calul. Să se vaite acum pentru furajul care le-a fost vândut pe sub mână de nea C… ? Omul nici nu vrea să-și mai aducă aminte. Prăpădul e mare și jalea pe măsură. Trebuie că așa va fi la sfârșitul lumii. Și uite că numai ce trece un pumn de zile și vecina de peste drum (care mai e și văduvă) pățește cam la fel, ba încă și mai rău, : i se duc doi viței. Mă să fie ! Și iar câteva zile și hop ! că dintr-o prostie un bețivan haihui dă foc la birt, de rămâne cârciumarul fără obiectul muncii iar oamenii fără băutură. Ei, asta-i chiar bună !! Și ca să oprim snoava, abia că apucase țăranul nostru să încropească de două gâște și un curcan și numai ce dă o ploaie ca la potop, de ia o parte din satul devale. Iar omul, după ce s-a întors în curtea lui istovit, murdar și fleașcă de la atâta cărat de nămol în satul vecin, s-a prăvălit pe bancă cu ochii în poiată, a numărat găinile și a căzut pe gânduri.
Buun, dar până la urmă ce leagă de fapt voturile, partidul, viclenia, supărarea unuia și altuia, boala, focul, potopul și găinile ?!
*
« Question : “Is an executive presidential system possible while maintaining the unitary structure of the state ?” Answer : “There are already examples in the world. You can see it when you look at Hitler’s Germany.” »
(« Întrebare : “E posibil un sistem prezidențial executiv care să și mențină structura unitară a statului ?” Răspuns : “Există deja exemple în lume. Se poate vedea asta când privești Germania lui Hitler.” »)
(Recep Tayyip Erdoğan, 1954 -)
Cu doi ani înaintea acestor alegeri, nu departe, într-un loc cel puțin la fel de civilizat dar de patru ori mai populat – alt scrutin. De data asta prezidențial. Liber, democratic. Odată instalat, alesul – fost deputat, fost primar, fost Premier, câștigător clar – s-a pus să strângă temeinic chinga societății într-un demers care treptat a început să semene serios cu un clasic derapaj autoritar. Așa încât doi ani după aceea, într-o țară altfel cu bogată tradiție militară, armata a vrut să pună mâna pe situație și a organizat – prost – un puci, pe loc eșuat. I-au urmat niște epurări și arestări la o scară rar văzută, în așa măsură încât s-a pus întrebarea dacă lovitura de stat nu fusese de fapt auto-teleghidată tocmai pentru a netezi calea măsurilor autoritare lansate. Afacerea e în curs.
« You rape a child in my city? I will kill you, I have no problem with that. You commit robbery and rape your victim? I will kill you.. »
(« Violezi un copil în orașul meu ? O să te omor, n-am nici o problemă cu asta. Faci o spargere și-ți violezi victima ? O să te omor. »)
(Rodrigo Roa Duterte, 1945 -)
Alta, și mai și. Cu nici șase săptămâni înaintea puciului avortat de mai sus, s-au ținut în altă parte a lumii, loc la fel de civilizat dar și de cinci ori mai populat, iaca tot alegeri. Tot prezidențiale, libere, democratice. Alesul abia instalat, fost procuror, fost primar și învingător detașat, a ridicat escadre ale morții stârnind o prigoană cruntă, de sânge și lacrimi, asupra celor pe care îi vădea ca pe dușmanii ideilor lui dar mai ales ai țării. Un fel de Vlad Țepeș. Ca urmare neamul lui s-a-nfricoșat rău, iar apoi cam lumea întreagă. Și deodată așa s-a făcut că părerile s-au despărțit, unii zicând că e bine, că așa merită aceia, alții că așa nu e bine de loc, că e chiar răul răilor, că în lumea de azi nu mai poți să stingi focul cu foc și să ștergi sîngele cu sînge. Afacerea e în curs.
« The economic crisis was caused by the irrational behavior of white people with blue eyes, who before seemed to know everything, and now have shown they don’t know anything. »
(« Criza economică a fost cauzată de comportarea irațională a oamenilor albi cu ochi albaștri, care înainte păreau să cunoască orice, iar acum au arătat că nu cunosc nimic. »)
(Luiz Inácio Lula da Silva, 1945 -)
Încă una, la antipod. Într-unul dintre locurile de pe hartă cu cel mai mare potențial și cu cele mai mari bogății, pe deasupra de unsprezece ori mai populat, acum cincisprezece ani un fost lustragiu, fost șef sindical, fost deputat, fost șef de partid muncitoresc, a fost ales, triumfal, în mod liber și democratic, ca președinte, funcție pe care a ocupat-o timp de opt ani – două mandate succesive. În vara acestui an, osândit definitiv pentru corupție, spălare de bani și abuz de putere, a început să execute o pedeapsă cu închisoarea în valoare de 12 ani. De acolo, deci din pușcărie, partidul său l-a împins drept candidat-cap-de-listă pentru alegerile prezidențiale care se vor ține la mijlocul lunii octombrie 2018, ceea ce deținutul a și acceptat. Afacerea e în curs.
« Despite the constant negative press covfefe. »
(« În pofida unui/unei constant/e și negativ/e covfefe a/l presei »)
(Donald John Trump, 1946 -)
În fine, cea mai tare vine acum. Cu taman șase săptămâni înaintea alegerilor noastre, s-au petrecut în altă parte alte alegeri. Iar prezidențiale, iar libere și democratice. De data asta însă locul trece drept mult mai civilizat, de vreo șaptesprezece ori mai populat și mai ales cam de o sută de ori mai bogat, mai activ, mai prosper și – atențiune – mai influent și mai puternic.2 După instalare, alesul – proprietar imobiliar controversat, novice politic, învingător chinuit și îndată contestat de jumătate din națiune – s-a dezlănțuit împotriva așa-zisei puteri paralele a mass-mediei, acuzată neîncetat de conspirație, dezinformare, calomnie, destabilizare, etc.[/note] Nu este însă mai puțin adevărat că de la început temele – grele – nu le-au lipsit nici oamenilor, nici presei : amatorism, cârdășie cu vrășmașul, haos administrativ, irealism, izolaționism, la un nivel care a făcut alte ipoteze – aparent solide – din sfera morală sau intimă să pară niște fleacuri.[/note] Lucrurile s-au înveninat de ambele părți până când s-a ajuns ca parlamentul să creeze comisii speciale de anchetare a diferitelor subiecte. Afacerea e în curs.
*
Înapoi acum în decembrie 2016 la alegerile legislative din România, la rezultatele lor și la starea creată de atunci încoace. Atât țara cât și starea nu se pot compara – din nici un punct de vedere relevant – nici cu vreuna dintre țările de mai sus, nici cu vreuna dintre situațiile prezentate. Deși expuse succint, aceste patru exemple arată limpede că există alte locuri în lume, alte societăți, cu un grad de civilizație și dezvoltare cel puțin comparabil cu cel al României, dacă nu la o scară ce exclude comparația, unde mizele, tensiunile și riscurile sunt mult mai mari nu numai pentru națiunea în cauză ci și la nivel extern sau chiar mondial.
Încă neconvingător ? Năpasta abătută peste cei din satul de alături încă nu dă de gândit ? Găina vecinului e întotdeauna mai mare, așa că n-are decât să le moară capra ? Ponoasele mele cântăresc oricum mai mult decât urgia de alături ? Hmm…
Comparativ și folosind un sistem omogen de măsuri, ce devine în fapt inamicul public numărul unu a – poate – peste 8 români din 10 prin șirul de nerozii, otrăvuri și nelegiuiri pe care le tot înșiră ? Un mili-Erdogan ? Un micro-Dutertre ? Un nano-Lula ? Un pico-Trump ? Tot ar fi ceva. La vederea elementelor puse pe masa istoriei prezente și viitoare, mai degrabă s-ar zice că e vorba numai despre un infim infractor periferic cu traseu meteoric.
Altfel văzută treaba, cum ar fi dacă în schimbul lucrăturilor care îi sunt fără încetare puse pe seamă, ar fi el împovărat cu cele târâite de ceilalți numiți mai sus care – nicicum nu trebuie uitat – chiar ocupă sau au ocupat solid funcția supremă, funcție care pentru cel în cauză nu rămâne decât o vedenie ? Cum s-ar simți așadar românul dacă președintele Erdognea ar mazili și aresta brusc zeci de mii de bugetari care chipurile nu-i împărtășesc vederile ? Dar dacă președintele Duternea, după ce va fi strigat că nu mai vrea să-l vadă pe porcul de Papă călcând pe pământurile lui Mircea și ale lui Ștefan, s-ar apuca după cum îl taie capul să mântuie societatea de toți borfașii ? Sau dacă de la înălțimea vârstei lui de 72 de ani și abia zăvorât la colivia Gherlei pentru încă 12, chiar din fundul bulăului președintele Lugnea ar candida cu nesimțire la alegerile din 2019, asta pentru un al treilea mandat ? Și dacă, în fine, președintele Trugnea și-ar schimba miniștrii cum arunci la coș ciorapii rupți și ar face zob alianțele militare și economice ale țării aplaudându-se zgomotos singur, în timp ce ar fi cercetat pentru eventuale foarte grave complicități ?
Cum ar fi însă acum pe dos ? Dacă împovărat cu exact lucrăturile care de doi ani încoace îi sunt puse pe seamă de către – poate – peste 8 români din 10, inamicul nostru public numărul unu ar fi și președintele Drağan, Draterte, Dragula sau Dramp în fiecare dintre locurile respective ? Comparativ cu cele arătate în cazurile de mai sus, probabil că acest inamic public ales mai mult sau mai puțin triumfal ca șef al statului nu s-ar putea fuduli cu nimic altceva decât cinstea de a apărea uneori pe coperta unui tabloid.
Oricât de păcătoase ar părea, ar fi sau chiar și sunt cu adevărat lucrurile văzute de aproape, întrebarea de pe urmă rămîne : ajută la ceva să fie ele privite dintr-un unghi cât se poate mai larg ? Ar slăbi așa puțin apăsarea (ceea ce poate n-ar fi chiar de aruncat) ?
Dacă în pofida celor arătate răspunsul ar rămâne NU, ei bine…
*
… atunci, pentru a se căuta ușurarea poverii acestei năpaste, ar trebui poate să se ia taurul de coarne și să se meargă hotărât până la capătul lucrurilor, încercându-se deslușirea priveliștei care se întinde peste ținuturile Căpcăunului și ale Gheonoaei, mult dincolo de peripeția numită inamicul public numărul unu. Care ar fi de fapt chipurile tuturor celorlalți ? al celor lipiți în jurul lui ; al celor care îl luptă din subsol ; al celor care în față fac sluj bâțâind din coadă iar în dos varsă venin ; al celor care freamătă zglobiu așteptând un prim gest de slăbiciune ca să poată înjunghia pe furiș ; al celor care i se ridică trupeș ca aparenți potrivnici strângându-și în felul ăsta viitoarea curte de slugi ; al celor care se înghesuie ghemuiți în spatele său, numai așa putând împroșca salve de noroi ; al celor care-i ridică osanale și-i pleacă temenele doar-doar or scăpa la rândul lor de pârnaie ; dar și chipurile celor care falnic se declară adversari înfocați, înfruntându-l neîntrerupt și fățiș, dar care odată ce acesta ar cădea sleit știu deja că i-ar umbla pe urme ? Care ar fi țintele lor pitite, acum sau după ?
Odată lămurite ca lumea toate cele de mai sus, atunci să te ții !
[8 septembrie 2018]
- În orice caz din anul 2000 până astăzi.
- Ce ar însemna de fapt asta ? Păi asta înseamnă că în ziua de azi, când cel sau cea astfel ales/aleasă acolo strănută sau își suflă nasul sau se scarpină la ceafă, la un semn și în secunda doi umanitatea e pusă la curent cu acest eveniment iar undele lui de șoc scutură norii în cele patru vânturi.