Practic, încetul cu încetul am ajuns să nu mai citesc aproape de loc presa de ziare românească. Nici măcar la repezeală, sau în diagonală, sau de bine de rău abia titlurile. Iar atunci când mi se întâmplă, e cu totul ocazional, îndeobște din plictiseală. Pentru că cealaltă, neromânească, e într-atât de toxică încât te ia greața rapid. Vorbesc la modul general, pentru că el e cel care se cuvine.
Citind presa românească, în mod inevitabil mi se conturează cu ochii minții un tablou complex, vioi și colorat, parcă zugrăvit de o echipă formată din pictorii Urmuz, Andersen și Orwell. O imagine de ansamblu suprarealistă stângace, scârboasă și naivă.
Nu din cauza interesului public pentru ultimii adidași smulși cu greu la licitație de către manelistul Robin Stelu-Hârbălău. Nici din cauza explozei isterice din club a Loanei Guznea pentru că proaspătul ei soț Aramis Dezrobescu a sfidat-o apropiindu-se prea mult de hârca aia de Amandina Șpenglăr. Nici din cauză că primarul sectorului cutare nu-și dă demisia cu toate că de doi ani își hărțuiește asistenta, pe Verena X. Nici pomeneală. Faimoasele tabloide britanice (pe care nu le citesc) n-au cum să fie depășite.
Întocmai ca societatea pe care o reflectă fidel, peisajul care mi se înfiripă în minte e cel al unei prese românești de ziare pe care o asemui unei ogrăzi. Dar nu a amintirilor din copilărie. Nu-nu ! Azi, ograda mioritică e împrejmuită strașnic cu un gard înalt din beton, nu de uluci. Nu te poți uita printre ele. Și dinăuntru și din afară. De altfel prea rari sunt curioșii. Și înăuntru și în afară.
Înăuntrul ogrăzii se încrucișează liber păsăret de tot felul: rațe, cocoși, curci, găinușe, puișori, gîște, rățoi, vreun curcan. Găinați și căcăreze peste tot. Porcii ? Și ei slobozi, grohăie fericiți și atenți cu rîturile în mîl. Câinele Costel-Yves1 zace împrăgisit pe podeaua prispei cu botul pe labe, parcă strivit de tanc. Ce-eee paznic ?! După ce că e numai oase, s-ar zice că e ca mort. Din când în când câte o cioară coboară în picaj să fure ceva, orice. Altfel aș zice că e pace.
Adică ar putea fi pace, dacă feluriți bolizi mici nu ar executa curse năpraznice printre feluritele dobitoace care la fiecare raid guiță, miaună, cotcodăcesc, cucurigesc și măcăne a moarte. Sunt miniautomobile fabricate de mărci celebre precum Lamborghini, Maybach, Ferrari, Bentley, Bugatti. Aceste miniaturi nu întrec mărimea unei lăzi de bere. Ele se pocnesc și împroașcă noroi în jur căci piloții sunt copilași din grupa mică de la kindergarten.
În vremea asta, în afara ogrăzii, pe băncile aflate de o parte și de cealaltă a porții, părinții lor, grupați în tabere și rezemați de gard, sparg atent semințe de dovleac, scuipând distrat cojile. Ei analizează pulsațiile de pe potecă, uliță, cale, drum, stradă, șosea, bulevard, autostradă. Într-un cuvânt, viața națiunii. Din timp în timp, unii bagă legi, alții ridică odă veșnică străbunilor, sau dau lecții, sau fură ceva, orice, sau ling, sau escatologisesc, sau înjură.
Dar iată, văd gospodarul ieșind în prispă cu un lighean plin de lături pe care le azvîrle animalelor. În zarva și praful ce se ridică nu mai poți dibui Maybachul de cocoș, nici rățoiul de Bentley. O găină aleargă fericită prin ceață cu un vierme în cioc, curcile se bat pe coji, o rață zburătăcind e cosită net de un Ferrari, puișorii sunt pocniți ca popicele, ciorile se-nalță stol iar Costel-Yves doar că mârâie flasc. Și iată gospodarul se întoarce pe călcâie scurt a lehamite și intră înapoi: e prima zi de campionat. Începe meciul.
Așa arată vraiștea dinăuntru a ogrăzii. Pe dinafară însă, nimic nu împiedică totuși pe părinți să-și desfășoare metodic planurile strategice: care legislative, care folclorice, care docte, care ilegale, care coclite, care metafizice, care mai de care. Iar în vremea asta, peste drum, hăt departe, curge viața. Viața ?! Cum adică ? Adică exact ceea ce spunea cu niște ani în urmă un faimos muzician englez: “Viața e ceea ce se întâmplă în timp ce tu-ți faci alte planuri.”
*
Presa de ziare e o expresie de stradă atât de halucinantă și de grotescă care mi-a rămas din anii de tristă amintire, încât e mai presus de puterile mele să nu o readuc acum la lumina zilei.
[10 octombrie 2022]