Se poate și așa

Din vechime, subiec­tul relații­lor între gene­rații a fost unul de temut. Sursă de renunță­ri, dezamă­gi­ri, dacă nu conflicte. În mod spe­cial, vre­mu­rile de acum sunt com­pli­cate, dacă nu grele. De vină poate toc­mai acce­le­ra­rea lor, ca nicio­dată în isto­ria știută.

Într-o relație zisă cel puțin firească, dacă nu chiar ideală, un părinte așteaptă ca odras­la lui să-l întreacă în rea­liză­ri, fie și numai mate­riale, dacă nu și în vir­tute. Tra­dițio­nal, această aștep­tare vine de la tată către fiu, mai puțin către fiică, iar mama are de obi­cei o altă viziune. Dacă această aștep­tare se pre­lun­gește, apare o nerăb­dare care naște pro­bleme, iar dacă nu rodește, între părinte și pro­ge­ni­tură se poate ivi chiar o adevă­rată dramă.

Reci­proc, într-o relație de aceeași natură, un copil tân­jește în mod firesc să dove­dească părin­te­lui că poate ajunge la înălți­mea lui, ba chiar că îl și poate depăși, mai ales în vir­tuțile pen­tru care îl admiră. Tra­dițio­nal, această năzuință e pro­prie – fără ose­bire – atât unei fete cât și unui băiat, către ori­care dintre părinți. Dacă această tân­jire nu se mate­ria­li­zează, se creează pro­bleme, iar dacă ea nu se coace, se naște o dramă între pro­ge­ni­tură și părinte.

Cum vine însă dacă aceste așteptă­ri și năzuințe chiar dau rod ?

Un caz real: o odraslă pe care o cunosc bine. M-am aple­cat înde­lung, adânc și repe­tat asu­pra sa, având per­ma­nent ca gri­jă păs­tra­rea unei obiec­ti­vități cât mai com­plete cu putință. În cele din urmă am căpă­tat convin­ge­rea că din­co­lo de pro­priile sale însuși­ri natu­rale, ceea ce a fost să ajungă la matu­ri­tate deplină ar putea cum­va repre­zen­ta un model pozi­tiv per­fect în acest sens.

Curios să aflu sur­sele și expli­cațiile, am găsit două­ze­ci și șase. Niciu­na nu e mai pre­sus decât alta. Ele for­mează împreună ca o funie a cărei tărie e dată de împle­ti­tu­ra din care e alcă­tuită. Iată așa­dar cele pe care le-a pre­luat și extras ames­te­cat de la părinți:

• bucu­ria vieții
• bunul simț permanent
• “cate­his­mul” tată­lui în metodă, rigoare, orga­ni­zare, limbă
• comu­ni­ca­rea des­chisă permanentă
• conș­tiința rădăcinilor
• cumpă­ta­rea și jus­ta măsură în toate
• dra­gos­tea mamei
• dra­gos­tea tatălui
• edu­cația spirituală
• edu­cația coordonată
• exem­plele mamei
• exem­plele tatălui
• iera­rhi­za­rea și conș­tiința priorităților
• intran­si­gența în unele
• îndăr­ji­rea, tenacitatea
• natu­ra­lețea și nonșa­lanța mamei
• nive­lul schim­bu­ri­lor din uni­ver­sul familiei
• nive­lul de exigențe
• rapor­tul la moarte
• repe­rele morale
• serio­zi­ta­tea și temeinicia
• simțul situații­lor
• socia­bi­li­ta­tea și empatia
• spi­ri­tul cri­tic și autocritic
• spi­ri­tul de ana­liză și de sinteză
• tole­ranța în altele
• umo­rul și autoderiziunea

Împli­ni­rea lor mi-a dezvă­luit că de fapt așteptă­rile părinți­lor către odraslă nu numai că au dat rod desă­vârșit, pe lângă că și aceas­ta și-a văzut tra­duse năzuințele, ci chiar că ea însăși, odras­la, și-a depășit părinții. Nu poate exis­ta pe lume încu­nu­nare mai deplină. Ceea ce izvorăște din cele create de către amân­două părțile e cu totul copleși­tor. Pen­tru amân­două părțile în mod egal. Iar ca și cum toate aces­tea nu ar fi des­tul, vine și fap­tul că între părinți și copil, ca și între copil și părinții săi, s-a construit o legă­tură de nemaivă­zută prie­te­nie, mult din­co­lo de cea de sînge.

Când în jur exem­plele fali­men­te­lor relații­lor între copii și părinți și invers nu doar se înmulțesc năpraz­nic ci iau și forme înfioră­toare, cu urmă­ri cum­plite, iată că există și cazu­ri minunate.

Deci se poate și așa.

[8 noiem­brie 2020 – 6 sep­tem­brie 2025]