Limba Românească
« Mult e dulce și frumoasă / Limba ce-o vorbim / Altă limbă armonioasă / Ca ea nu găsim. / Saltă inima-n plăcere / Cînd o ascultăm / Și pe buze aduce miere / Cînd o cuvîntăm. »
1857 – Original de George Sion (1822-1892)
La lemb romanesk
« Mult e dus și e șuet / Langajul ce-l parlăm / Alt langaj mai șugubet / Ca el nu truvăm. / Saltă inima-n plezir / Cînd îl ecutăm / Și pe levre-i elixir / Cînd îl prononsăm. »
2014 – Traducere de Mouhammem
(Știu bine că nu e de loc frumos să tragi cu urechea la discuțiile altora, dar iată totuși ce auzii fără voia mea zilele trecute, undeva în Lozănești, la Elveția.)
Aaaa… salu !
Sava ? Ce faci măi ?
Bine. Da’ tu ?
Bine, și eu… fac cursele, na !
Aa…
Apropo, acum Copeul închide la șase jum’ate ?
Coman ?! Nuu, tot la șase. Depeșează-te.
Ei bine… Nu e focul. Am timp.
Păi vii atunci să sirotăm un jus ?
Ochei. Știi tu un cafe ?
Da, mai jos, lîngă butica aia… cum îi zice ?… ahh…
A, da… ăăă… atan… Ma Joli. Marghioala ! Ha-ha-ha.
Just ! Hai.
Vezi să nu aluneci pe foile astea moarte.
Aoleo ! Mersi.
(Puțin mai tîrziu)
Da măi, și ne-au rasamblat pe toți, că cică să ne rasureze că nu-s licențieri, da’ ce ? E cineva bet ?
Bine da’ nu-nțeleg, așa, pur și simplu, brusc ?
Oarecum. Un timp s-au așarnat să ne persuadeze că se va aranja, da’ era clar că mirosea deja a puri. De fapt ce se întîmplă e că se lupaseră de siblă de la început.
Adică ? S-au trompat de ce ?
De tașă. Păi da. Era clar că tașa nu era de competența noastră.
Da’ ce mă, voi erați o bandă de ramasați ?
Eei ! Nu-i vorba de asta. Da’ fiecare cu buloul lui, fiecare-și acomplisează treaba lui la locu’ lui, și nu poți să vii, așaa, și să ranversezi o situație du jour au lendemain.
Hm…
Că adică randament !
[Le café c’est pour ?…]
Moi, merci.
[Voilà.]
Merci.
Iei cremă ?
Da, puțin. Mersi.
Croasant vrei ?
Nu, ia tu dacă vrei.
Lasă. Sînt la dietă. Ha-ha-ha. Bun, și acum ce urmează ?
Uite, ăștia au și șampinioane cu polenta, și oberjine farsi !
Ei… acum o să mă mai și ampoazonez. N-am venit să bufăm. Sînt la dietă, nu-ți spun ? Hai, zi, ce urmează ?
Ce să urmeze ? Nimic. Acum directoru’ deconează că o să ne sumită la consiliul de administratori planul de restructurare. Om vedea ce o să dea și chestia asta. Deocamdată ne țin în alenă. Pînă cînd o să peteze unu’ plumbii și o să lașeze vreo betiză !
Țțț…
Deja l-a defiat unu’, aproape că l-a menasat ! A fost rigolo.
Ha !
Un gonflat, și ăsta. Dac-ai ști de cîte ori s-a gurat cu previziunile lui cu tot !… Nu-ți spun cum se bate cu pumnii-n piept, că a făcut don de persoana lui ! Ce să spuun, donurile lui…
Și pun pariu că el o să rămînă. (Țrrr-țrrr, sună telefonul.) Ah, scuză-mă. “Alo, alo, ui, da… Ui… Aaa, ui, salu, cum mai ești?… Bine, bine… Da… Eh… Așa, da măi, știu, a marșandat și el cât a putut, na ! Ce poți să faci, nespa?… Daaa, da… Biensur… Da ce, ne mai etonăm ? Ce purcentaj a avut până la urmă ? Soasa… Ahaa… Da-da. Știiiuu… Auzi ? Hai că… Da. Auzi ? Pot să te apelez eu puțin mai târziu… sunt cu cine… da, te sun eu da ? Da, așa, cio, cio, pa.” Așa, măi scuză-mă, era…
Nu-i nimic dragă.
Ce ziceam ? Ce ziceai ?
Ziceai de un coleg c-a făcut don de persoană…
Ah, da, exact.
Ei, ba bine că nu. Ce să mai vorbim… Un tip… Toată ziua se ampifrează cu pop-cornuri. Ți se face frică… Acum are un picior în platru, cică de la schi. În fine.
Cineva ar trebui să anfonseze cuiul !
Da, știu, dar…
Măi, da’ voi nu v-ați anchietat mai demult de situația asta ?! Nu v-ați mefiat de nimic cînd luminile au început să clinioteze, ca să mai zic cînd focurile au turnat la roșu ?!
Ba da, ba da, eii… cum ? Da’ s-a dutat cineva că o să se ajungă acolo ?!
Țțț…
… un conar ! Cică tașe siblate !
Cum adică ?!
Ee… coneriile lui… Da’ cînd tourile au șutat s-a anchietat cineva, spune ?
Păi tocmai !
Păi tocmai, că s-a anchietat que dal. Să nu-ți mai spun cît ne-a costat asta în freuri de expertiză și tot restu’ ! Bonjur la degauri. Pentru mine e clar că nimeni nu mai metrizează nimic, da’ nimic.
Incredibil.
Știi de fapt ce mă revoltă ? Hai, că-ți pierzi buloul, în fine. Da’ măi, să meprizeze el așa, orice opinie ?! Nu știu… un pic de compreansibilitate… totuși… nu cer să se atandriseze pe soarta mea, dar măcar puțină considerație…
Și ceilalți ?
Cine ?
Colegii.
Ei… Niște suiși ca toți suișii, fiecare cu nasu-n ciorba lui, fiecare caută să se demerdeze cum poate, fiecare cu combinele lui.
Și tu ?
Păi eu ce ? Ce șoa am ? Care e șoaul meu ? Spune tu.
Hm, știu eu ?… Mda… Ai putea marșanda, nu ?
Nu. Îți spun eu : șoa nu prea am.
…
Adică am, că o să postulez ca secretară, da’ vezi puțin salariul ?
Da.
Și mă și mefiez, că la vîrsta mea… E drept că am și luat gust ! Plus că ăștia melanjează ușor borcanele, te iau cu ordinatoru’…
Da, și ce ?
Păi eu nu știu nici să apăs o tușă !
Ei bine, asta se învață.
Știu, da’ totuși.
Mie altceva mi se pare con : crenoul e vachement mic.
Daa… Știu. Da asuransa nu plătește și ea ceva ?! Șomaju ?
N-am dreptul la șomaj !!! Trebuie să fii angajat cel puțin un an jum’ate, ori ăștia m-au amboșat abia în aprilie anul trecut… Dar în schimb directorul a sărit pe ocazia care i-a oferit-o consiliul de administrație și așa am avut plăcerea să pot participa la demenajarea birourilor în batimenta vecină, la nici o sută de metri de precedenta…
Ahh meeerd… Da’ măcar ai și tu un piston pe undeva ?
Ce piston ?
Nu știu, ai pe cineva să te apuieze ?
Nu, n-am.
Țț-țț-țț… Auzi ? Știu eu un juj.
Eei… Ăștia nu se bagă !
Știu eu ?
Nu se bagă.
Mă rog, ăsta e fonseor.
Poa-să fie, nu se bagă. Obeisează toți. Se sumisionează. Asta e Suisa, dragă !
De cine obeisează ?! La cine ?!
Ei… că parcă știu eu !
Bine mă, da’ prin voazinaju’ vostru chiar nu ai pe nimeni ? Că voi sînteți bine anturați acolo.
Nu, n-am, m-am gîndit. Care bine ?!… Am un vecin mason, altu’ e ferblantier și face și voleți și sisteme de veruiaj, unu’ are o fabrică de musă, și cam atît. A da, și mai e unu’ care importă putre prefabricate din metal. A făcut fortună cu asta. Sînt toți burați de fric. Mersi. Toți sînt profesionali din construcții. E unu’ singur, lucrează la autorute, da’ nici ăsta nu se melează.
Hm…
Nu marșează nici unu’ la chestii de-astea, îți spun eu.
Ar trebui să-ți ranforsezi suisalmanda.
Da, știu, o să văd. Mă rog, ce să mai vorbim… Da’ ce ai în sac ?
Aa, nu, aici e un magazin și aici sînt toate caietele lu’ fiică-mea. Le-a furat împreună cu o colegă și acum i le duc acasă.
A… Drăguț materialul.
Da măi, și era și în acțiune.
A… Bravo. Șuet.
Mergem ?
Hai. Mersi de cafea.
(Puțin mai tîrziu)
Măi, ăștia au buclat ruta !
Da, văd. Facem un tur ?
Parcă n-aș mai face, că se închide la Cope, și comisioanele mele…
Bine, hai, du-te. O să mă duc și eu să iau batou’.
A, da ? Păi nu te duci cu otoul ?
Aș putea, da’ e mai scurt așa, mai ales acum, cu toate focurile astea trecute pe roșu.
Îhî. Bine. Te pup atunci.
Și eu. Și… măi, ce să zic ? Bonne chance. Trebuie să fonsezi.
Da… Știu. Mersi. Pa.
Pa. Vorbim.
Bine. Pa.
Pa.
(După cîteva clipe)
Auzi ?
Ce e ?
Voi nu v-ați uitat schiurile la noi în cavă ?
Aoleo !
Da măi.
Psss… Daa… Alea care au venit cu furgonu’ !…
Care ?!
Ei, mă rog… se rătăciseră în sută, și le-a adus compania direct la voi, nu mai ții minte ?
Aa, da-da… Bine, deci să veniți să le luați.
Bine, mersi. Da’ să nu uiți să iei tondeoza din drum, că ții minte, data trecută…
?!
Cum ? Păi nu m-am izbit de ea, de era să-mi deșictez ligamentu’ ?
Ha-ha, ochei. Promis-juré. Pa. Fugi.
Pa, și mersi.
[29 decembrie 2014]