Joaca de-a moartea

Ciclul “Joa­cele deșertă­ciu­ni­lor” conține trei texte. În ordine “Joa­ca de-a naș­te­rea”, “Joa­ca de-a moar­tea” și “Joa­ca de-a învie­rea”. El se încheie cu un text-epi­log ce poartă exact tit­lul ciclului.

“Vine Hal­lo­wee­nul !” strigă bucu­roși copiii și de multe ori mai puțin bucu­roși părinții. Pen­tru că aceș­tia știu prea bine ce fel de chel­tuie­li, de dis­tracții și de pri­me­j­dii îi așteaptă.

Încă din negu­ra tim­pu­ri­lor, în pri­ma zi a lunii noiem­brie, cu rare excepții Occi­den­tul creș­tin cele­brează Sărbă­toa­rea Tutu­ror Sfinți­lor, adică Sol­lem­ni­tas Omnium Sanc­to­rum, Tous­saint, Ognis­san­ti, Día de Todos Los San­tos, Alle­rhei­li­gen, Min­dens­zen­tek, All Hal­lows’ Day, etc. În schimb, cu nu mulți ani în urmă, de Hal­lo­ween, fixat în ulti­ma zi a lunii octom­brie, în Euro­pa se știa (e un fel de-a spune…) doar din fil­mele ame­ri­cane, printre care de neui­tat rămâne “Să uci­zi o pasăre cântă­toare”. Între timp Hal­lo­wee­nul a pro­gre­sat însă constant și în voie prin prăvă­lii și fami­lii, ajun­gând de fac­to să îndepăr­teze din tra­diții și cele­bră­ri Sărbă­toa­rea Tutu­ror Sfinți­lor. Care e expli­cația aces­tei victorii ?

Pre­siu­nea ame­ri­cană. După al doi­lea răz­boi mon­dial a deve­nit aproape o regulă ca Sta­tele Unite să exporte nes­tin­ghe­rit în Euro­pa, dar și în “lumea indus­trială” în gene­ral, ce vrei și ce nu vrei în mate­rie de mode, obi­ceiu­ri, idei și idea­lu­ri, angoase, fast food, jog­ging, cele­bră­ri, slo­gane, aero­bic, cre­dințe, etc. Așa se face că popoa­rele s-au obiș­nuit să preia aceste noutăți din zbor, necon­dițio­nat și – îmi vine să zic – fără vreun oare­care discernământ.

Pros­tia colec­tivă și mani­pu­la­rea mase­lor. Obser­vațiile de dea­su­pra conduc ime­diat și direct la ori­gi­nea aces­tui feno­men inițiat de către tatăl ame­ri­can al relații­lor publice (și mai departe al pro­pa­gan­dei), Edward Ber­nays (1891–1995), apoi inevi­ta­bil la meto­dele leni­nis­mu­lui și ale celui de-al III-^lea Reich ger­man. Tre­buie totuși recu­nos­cut că sub­sti­tui­rea unei sărbă­to­ri reli­gioase, pro­fund creș­tine și cu adânc răsu­net în conș­tiința și trăi­rea oame­ni­lor, prin­tr-o mai­muță­reală prac­ti­cată la căde­rea întu­ne­ri­cu­lui îndeo­se­bi de către copii, în ritm de vam­pi­ri, spi­rite, fan­tome și morți-vii, poate fi consi­de­rată ca pe o per­for­manță de care dacă ne gân­dim bine în fond lumea s-ar fi putut foarte bine lipsi.

 Igno­ranța gene­rală. Această pătrun­dere nu a putut să aibă loc cu vite­za și cu efi­ca­ci­ta­tea care s-a obser­vat, decât pe baza și ca urmare a igno­ranței și nepăsă­rii deve­nite gene­rale. Dacă poate la ori­gine sen­sul adânc și pri­mi­tiv al aces­tor mani­festă­ri va fi fost pe de o parte de a “sfi­da” întru­cât­va moar­tea, de a se ară­ta mai tare decât ea, iar pe de altă parte toc­mai de a edu­ca, de a învăța de mici copiii pe o notă oare­cum dezin­voltă să rela­ti­vi­zeze sfârși­tul vieții consi­de­rat în gene­ral ca trist, dacă nu de temut, n-a tre­buit mult ca aceste intenții poate inițial nobile să cadă într-o bufo­ne­rie gro­tescă, pe fond de incan­tații, gemete și sperieturi.

Câș­ti­gul. Pen­tru sec­to­rul comer­cial, Sărbă­toa­rea Tutu­ror Sfinți­lor nu poate argu­men­ta că ar avea forța de a spo­ri în mod sem­ni­fi­ca­tiv vânză­rile. De aceea maga­zi­nele tra­tează această nouă trăz­naie a Hal­lo­wee­nu­lui cu ace­lași inter­es finan­ciar cu care consi­deră din pers­pec­ti­va mar­ke­tin­gu­lui veni­rea primă­ve­rii, a verii, cam­pio­na­tul mon­dial de fot­bal, jocu­rile olim­pice, Sf. Valen­tin, ziua mamei, a tată­lui, frați­lor, buni­ci­lor, pămân­tu­lui. Ca urmare, după caz, în vitrine și pe raf­tu­ri, în per­ioa­dele res­pec­tive se îngrămă­desc arti­co­lele cele mai adap­tate fiecă­rei ocazii.

*

Totuși la capi­to­lul ăsta și între toate, Hal­lo­wee­nul dis­pune de un arse­nal poate dintre cele mai bogate în mate­rie: dov­le­ci sculp­tați, tichii de vră­ji­tor, lumână­ri, baghete magice, sche­lete, cra­nii, man­tii, vop­sele, pietre fune­rare, coase, buf­nițe, măș­ti, coș­ciuge și câte și mai câte ase­me­nea jucă­rii pen­tru copii. Mai tul­bură­tor este însă felul cum Hal­lo­wee­nul s-a stre­cu­rat pe nesimțite până și în răsă­ri­tul orto­dox, unde se zice că cre­dința e încă mai tare.

Așa se face că în ziua de 1 noiem­brie a fiecă­rui an, sleiți după noap­tea dinainte cu bătăi de inimă între chiote, spe­rie­tu­ri și ame­nință­ri bur­leș­ti, creș­ti­nii nu mai au vla­ga cerută spre a prăz­nui senin și din suflet Toți Sfinții, și asta chiar dacă la urmă Hal­lo­wee­nul nu e decât o mare pros­teală. Și totuși ceva rămâne fun­da­men­tal strâmb în această schim­bare. Eu cred că e nesimțirea.

“O, deşertă­ciune a deşertăciunilor,

zice Ecle­zias­tul,

o, deşertă­ciune a deşertăciunilor!

Totul este deşertăciune.”

(Ecle­zias­tul 1,2)

[17 octom­brie 2025]