Ciclul “Joacele deșertăciunilor” conține trei texte. În ordine “Joaca de-a nașterea”, “Joaca de-a moartea” și “Joaca de-a învierea”. El se încheie cu un text-epilog ce poartă exact titlul ciclului.
“Vine Iepurașul !” strigă bucuroși copiii primăvara iar de multe ori și părinții, atâta doar că mai puțin bucuroși, pentru că ei știu prea bine ce fel de distracții îi așteaptă.
În fiecare an de aproape două milenii, creștinii serbează Paștile în duminica următoare Lunii pline după echinocțiul de primăvară. Dacă adesea datele sărbătoririi în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică nu coincid, este pentru că sunt folosite două calendare diferite: cel Iulian și cel Gregorian. Iar dacă în ierarhia nescrisă, tacită și tradițională a marilor praznice religioase, la ortodocși Paștile ocupă detașat primul loc, la catolici și la protestanți această sărbătoare împarte primul loc cu Crăciunul. Dar nu despre aceste diferențe e vorba aici. În fine, să ne amintim că la Crăciun toți creștinii celebrează Nașterea minunată a pruncului Iisus din Duhul Sfânt și Sfânta Fecioară Maria, în timp ce la Paști ei celebrează Învierea din morți după trei zile a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, același născut la Crăciun.
Sunt ani buni de când pentru imensa majoritate a creștinilor toate aceste lucruri nu mai au aproape nici o relevanță în fața progresului biruitor al Iepurașului, deși aș zice că fenomenul e mai evident în Biserica Occidentală decât în cea Orientală, acolo unde în noaptea de Înviere tradiția mai strânge încă popoarele în curțile bisericilor cu lumânări în mâini spre a cânta în cor și într-o vibrație “Hristos a înviat !” Dar în linii mari cam atât. Căci în familiile creștine urmează, ca și în noaptea de Crăciun, ospețe gargantuești, care în funcție de resurse și de tradiții pot dura până a doua zi, când vine ceasul mult dorit al sosirii Iepurașului.
El, Iepurașul, propriu-zis nu se arată la înfățișare, însă prezența lui se materializează din belșug sub forma nenumăratelor cadouri răspândite prin feluritele unghere ale casei, ale grădinii sau ale curții, începând cu tradiționalele coșuri din nuiele de răchită împletite, umplute cu ouă bogat colorate și împodobite sau încondeiate, cum se zice. Dar cum ele se găsesc din plin și pe mese și cum pentru copii ouăle nu mai au de mult cum să fie sursă de interes, cu timpul coșurile au ajuns să conțină cele mai variate obiecte, de regulă potrivit cerințelor momentului. Pe vremuri putea fi un cub Rubik, un Walkman Sony, apoi o păpușă Barbie, un iPod, azi un Lego Titanic și de ce nu ? un iPhone. E drept că pe ici pe colo se mai pot găsi iepurași de pluș sau la nevoie alte dobitoace nostime, spre a nu se pierde din vedere eroul zilei.
Bineînțeles că toate aceste vulgarități nu mai au nici cea mai mică, vagă și îndepărtată legătură cu unica și glorioasa Înviere a lui Iisus în a treia zi după moartea Sa ca om – fapt atestat de către un ostaș roman în clipa când din Trupul Lui a țâșnit sânge și apă după ce acesta I-a înfipt o suliță sub coaste – care minune dezvăluie creștinilor cheia și deschide ușa către veșnicie. Desigur nu, pentru că așa cum zic, astăzi și de când mă știu biruitor la acel ceas de mare slavă nu este decât unul singur, și acela nu este Mântuitorul, nici omul din toate timpurile, ci numai Iepurașul, care urcă semnificativ vânzările de tot felul (deci cifra de afaceri) unui număr din ce în ce mai mare de fabricanți și comercianți, ce se întrec să slăvească această sărbătoare în vitrine și pe internet.
Ce ar mai rămâne atunci din toate acestea ? Ei bine, nu cine știe ce: infima parte a creștinilor care încă mai cinstesc cum se cuvine liturghiile din noaptea Învierii și din cea de a doua zi luând Sfânta Împărtășanie după ce se vor fi spovedit în timpul Sfântului și Marelui Post (dinaintea Paștilor) pe care îl trăiesc după vechea rânduială. Așa că totuși ceva rămâne fundamental strâmb în această schimbare. Eu cred că e Iepurașul.
“O, deşertăciune a deşertăciunilor,
zice Ecleziastul,
o, deşertăciune a deşertăciunilor!
Totul este deşertăciune.”
(Ecleziastul 1,2)
[25 octombrie 2025]