Joacele deșertăciunilor

Ciclul “Joa­cele deșertă­ciu­ni­lor” conține trei texte. În ordine “Joa­ca de-a naș­te­rea”, “Joa­ca de-a moar­tea” și “Joa­ca de-a învie­rea”. El se încheie cu un text-epi­log ce poartă exact tit­lul ciclului.

Am văzut că în fie­care dintre cele trei joace care com­pun acest pachet există câte un “vino­vat” spe­ci­fic și dedi­cat fiecă­reia: Moș Cră­ciun, nesimți­rea și Iepu­rașul. În fapt aceste trei joace sunt doar cele mai impor­tante, căci  pache­tul conține mult mai multe, presă­rate pe tot anul.

La orto­docși el începe cu prăz­nui­rea Sfân­tu­lui Vasile cel Mare, epi­sco­pul Ceza­reei, iniția­to­rul for­mei chi­no­vite de viețuire mona­hală cu peste 16 secole în urmă. Pri­lej pen­tru popor (cam în orice fami­lie există măcar un sin­gur Vasile) de a conti­nua până la leșin fies­ta din noap­tea pre­ce­dentă, departe de bise­rică. Nici cato­li­cii nu sunt mai pre­jos, căci în aceeași zi, cei care nu schiază amin­tesc pe papa Sil­ves­tru I, oare­cum leat cu Vasile cel Mare.

Nici o săptă­mână mai târ­ziu vin una după alta – atât la unii cât și la cei­lalți – Bobo­tea­za, sau Epi­fa­nia, sau Teo­fa­nia, pre­cum și – la orto­docși – pome­ni­rea Sfân­tu­lui Ioan Boteză­to­rul, auto­rul bote­zu­lui Dom­nu­lui, cu care se încheie șirul celor cin­cis­pre­zece zile de sărbă­to­ri­ri de la cumpă­na ani­lor, înce­put cu Sfân­ta Muce­niță Euge­nia în Aju­nul Cră­ciu­nu­lui și care cuprinde și pe cea a Sfân­tu­lui Apos­tol, Întâi Muce­nic și arhi­dia­con Ște­fan. Cum Ște­fan Vasile și Ion sunt nume tra­dițio­nale și de aceea atât de larg răs­pân­dite, în casele oame­ni­lor petre­ce­rile se țin aproape lanț, fapt pen­tru care a deve­nit o regulă tacită ca viața societății prac­tic să înghețe în această perioadă.

Mai trece puțin timp și urmează Sfân­tul și Marele Post al Învie­rii Dom­nu­lui și Mân­tui­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos pe care cei mai mulți dintre creș­ti­ni îl cins­tesc în mod deo­se­bit prin pregă­ti­ri și acu­mulă­ri temei­nice pen­tru Paș­ti, despre care toc­mai am scris în “Joa­ca de-a învie­rea.” Tot cam atun­ci se cele­brează Buna­ves­tire, care amin­tește momen­tul când Arhan­ghe­lul Gabriel a înș­tiințat-o pe fecioa­ra Maria că va naște pe Iisus din Naza­ret în chip minu­nat prin pogo­râ­rea Duhu­lui Sfânt asu­pra ei.

Trec nici șase săptă­mâ­ni după Paș­ti și vine pos­tul și Înălța­rea minu­nată la Ceru­ri a Dom­nu­lui și Mân­tui­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos, sino­nimă cu o zi liberă, dacă nu mai multe în caz că ea pică joi sau marți. Ne aflăm acum în plină primă­vară, când­va între flo­rar și cireșar. Unde mai pui că de 136 de ani, pe 1 mai multe popoare cins­tesc Ziua Inter­națio­nală a Mun­cii prin­tr-o altă zi liberă. Oca­zie pro­pice pen­tru cei mai teme­ra­ri de a încer­ca o primă ieșire la ștrand, pe lac sau chiar pe lito­ral în pache­tul de zile libere ast­fel creat.

Mai mult. Abia că trec zece zile și iată pos­tul și marele praz­nic al Rusa­lii­lor (sau Cin­ci­ze­ci­mea, sau Pen­te­côte, sau Pfing­sten, etc) care come­mo­rează Pogo­râ­rea Sfân­tu­lui Duh asu­pra Sfinți­lor Apos­to­li sub formă de lim­bi de foc, moment cins­tit în cele mai multe țări prin­tr-o nouă zi liberă. Punând însă cap la cap libe­rul de Înălțare, zilele care urmează și libe­rul de Rusa­lii, cei mai mulți obțin o vacanță consi­de­ra­bilă, cu avan­ta­jul de a se găsi în afa­ra sezo­nu­lui de vârf. Sin­gu­rul obs­ta­col sunt copiii, căci șco­lile nu admit acro­bații de acest fel, pe care însă uneo­ri părinții le reușesc pe diverse motive medicale.

Întorși din vacanță, la sfârși­tul lunii iunie cato­li­cii și orto­docșii sărbă­to­resc împreună pe Sfinții Apos­to­li Petru și Pavel. Praz­ni­cul, aflat după înce­pu­tul vacanței de vară, trece oare­cum neob­ser­vat, majo­ri­ta­tea creș­ti­ni­lor pro­fi­tând deja de plaje, munți sau de alte obiec­tive turistice.

În caz că unele fami­lii nu se aven­tu­rează să forțeze ulti­mele zile cu adevă­rat căl­du­roase ale lunii lui gus­tar, Ador­mi­rea Mai­cii Dom­nu­lui, zisă și Sfân­ta Maria Mare, mar­chează de regulă încheie­rea vacanței de vară și cele­brează tre­ce­rea la cele veș­nice – cum se zice – a Fecioa­rei Maria, Mai­ca Dom­nu­lui. Fiind per­ioa­da încor­dată a întoar­ce­ri­lor acasă și a pregă­ti­ri­lor asi­due în vede­rea înce­pe­rii nou­lui an șco­lar, și această sărbă­toare, cins­tită de întrea­ga creș­tină­tate, de regulă cu post, trece oare­cum pe pla­nul al doilea. 

Înce­pu­tul șco­li­lor coin­cide cu pos­tul de data aceas­ta al Naș­te­rii Mai­cii Dom­nu­lui (sau Sfân­ta Maria Mică) și cu praz­ni­cul Sfin­tei Ana, mama Sfin­tei Fecioare, per­ioadă în care toată atenția se fixează pe pri­mele zile de școală și pe emoțiile exa­me­ne­lor res­tante ale sesiu­nii de toamnă.

Urmează o vreme de oare­care poto­lire, după care despre Sărbă­toa­rea Tutu­ror Sfinți­lor din pri­ma zi a lui bru­mar am scris în “Joa­ca de-a moar­tea”, iar despre cea a Naș­te­rii minu­nate a Mân­tui­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos în “Joa­ca de-a naș­te­rea”, care încheie anul calendaristic.

Așa­dar după par­cur­sul între­gu­lui an, văzând ce au deve­nit încet toate aceste sărbă­to­ri în lumea creș­tină și felul în care tra­diții, ritua­lu­ri, cúl­tu­ri și cre­dințe au fost pres­chim­bate, dacă nu muti­late, nu cred să greșesc tră­gând conclu­zia că în mod defi­ni­tiv ceva e fun­da­men­tal strâmb în această schim­bare. Eu cred că sun­tem chiar noi.

“O, deşertă­ciune a deşertăciunilor,

zice Ecle­zias­tul,

o, deşertă­ciune a deşertăciunilor!

Totul este deşertăciune.”

(Ecle­zias­tul 1,2)

[12 novembre 2025]