Ciclul “Joacele deșertăciunilor” conține trei texte. În ordine “Joaca de-a nașterea”, “Joaca de-a moartea” și “Joaca de-a învierea”. El se încheie cu un text-epilog ce poartă exact titlul ciclului.
Am văzut că în fiecare dintre cele trei joace care compun acest pachet există câte un “vinovat” specific și dedicat fiecăreia: Moș Crăciun, nesimțirea și Iepurașul. În fapt aceste trei joace sunt doar cele mai importante, căci pachetul conține mult mai multe, presărate pe tot anul.
La ortodocși el începe cu prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare, episcopul Cezareei, inițiatorul formei chinovite de viețuire monahală cu peste 16 secole în urmă. Prilej pentru popor (cam în orice familie există măcar un singur Vasile) de a continua până la leșin fiesta din noaptea precedentă, departe de biserică. Nici catolicii nu sunt mai prejos, căci în aceeași zi, cei care nu schiază amintesc pe papa Silvestru I, oarecum leat cu Vasile cel Mare.

Nici o săptămână mai târziu vin una după alta – atât la unii cât și la ceilalți – Boboteaza, sau Epifania, sau Teofania, precum și – la ortodocși – pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul, autorul botezului Domnului, cu care se încheie șirul celor cincisprezece zile de sărbătoriri de la cumpăna anilor, început cu Sfânta Muceniță Eugenia în Ajunul Crăciunului și care cuprinde și pe cea a Sfântului Apostol, Întâi Mucenic și arhidiacon Ștefan. Cum Ștefan Vasile și Ion sunt nume tradiționale și de aceea atât de larg răspândite, în casele oamenilor petrecerile se țin aproape lanț, fapt pentru care a devenit o regulă tacită ca viața societății practic să înghețe în această perioadă.
Mai trece puțin timp și urmează Sfântul și Marele Post al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care cei mai mulți dintre creștini îl cinstesc în mod deosebit prin pregătiri și acumulări temeinice pentru Paști, despre care tocmai am scris în “Joaca de-a învierea.” Tot cam atunci se celebrează Bunavestire, care amintește momentul când Arhanghelul Gabriel a înștiințat-o pe fecioara Maria că va naște pe Iisus din Nazaret în chip minunat prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei.
Trec nici șase săptămâni după Paști și vine postul și Înălțarea minunată la Ceruri a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sinonimă cu o zi liberă, dacă nu mai multe în caz că ea pică joi sau marți. Ne aflăm acum în plină primăvară, cândva între florar și cireșar. Unde mai pui că de 136 de ani, pe 1 mai multe popoare cinstesc Ziua Internațională a Muncii printr-o altă zi liberă. Ocazie propice pentru cei mai temerari de a încerca o primă ieșire la ștrand, pe lac sau chiar pe litoral în pachetul de zile libere astfel creat.
Mai mult. Abia că trec zece zile și iată postul și marele praznic al Rusaliilor (sau Cincizecimea, sau Pentecôte, sau Pfingsten, etc) care comemorează Pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli sub formă de limbi de foc, moment cinstit în cele mai multe țări printr-o nouă zi liberă. Punând însă cap la cap liberul de Înălțare, zilele care urmează și liberul de Rusalii, cei mai mulți obțin o vacanță considerabilă, cu avantajul de a se găsi în afara sezonului de vârf. Singurul obstacol sunt copiii, căci școlile nu admit acrobații de acest fel, pe care însă uneori părinții le reușesc pe diverse motive medicale.
Întorși din vacanță, la sfârșitul lunii iunie catolicii și ortodocșii sărbătoresc împreună pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Praznicul, aflat după începutul vacanței de vară, trece oarecum neobservat, majoritatea creștinilor profitând deja de plaje, munți sau de alte obiective turistice.
În caz că unele familii nu se aventurează să forțeze ultimele zile cu adevărat călduroase ale lunii lui gustar, Adormirea Maicii Domnului, zisă și Sfânta Maria Mare, marchează de regulă încheierea vacanței de vară și celebrează trecerea la cele veșnice – cum se zice – a Fecioarei Maria, Maica Domnului. Fiind perioada încordată a întoarcerilor acasă și a pregătirilor asidue în vederea începerii noului an școlar, și această sărbătoare, cinstită de întreaga creștinătate, de regulă cu post, trece oarecum pe planul al doilea.

Începutul școlilor coincide cu postul de data aceasta al Nașterii Maicii Domnului (sau Sfânta Maria Mică) și cu praznicul Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare, perioadă în care toată atenția se fixează pe primele zile de școală și pe emoțiile examenelor restante ale sesiunii de toamnă.
Urmează o vreme de oarecare potolire, după care despre Sărbătoarea Tuturor Sfinților din prima zi a lui brumar am scris în “Joaca de-a moartea”, iar despre cea a Nașterii minunate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în “Joaca de-a nașterea”, care încheie anul calendaristic.
Așadar după parcursul întregului an, văzând ce au devenit încet toate aceste sărbători în lumea creștină și felul în care tradiții, ritualuri, cúlturi și credințe au fost preschimbate, dacă nu mutilate, nu cred să greșesc trăgând concluzia că în mod definitiv ceva e fundamental strâmb în această schimbare. Eu cred că suntem chiar noi.
“O, deşertăciune a deşertăciunilor,
zice Ecleziastul,
o, deşertăciune a deşertăciunilor!
Totul este deşertăciune.”
(Ecleziastul 1,2)
[12 novembre 2025]